Necesitatea de a fi informat în mod corespunzător

Draga cititorule,
Ca pacient, este posibil să fi auzit deja despre „SANUM-Therapy” menționat într-o conversație cu terapeutul sau medicul care v-a tratat și care s-a referit la acest concept în timpul unei consultatii.
Tratamentul cu remediile Sanum, mai presus de toate, ajunge la rădăcina proceselor fizice și, de asemenea, a imunitatii.
Aceasta înseamnă că terapia SANUM are o orientare „biologic-holistică”, in sensul ca influențeaza cu ușurință procesele organismului și astfel realizeaza reglarea la toate nivelele, refacand homeostazia.
Cu toate acestea, nu ne preocupă aici să intrăm în detalii fine și să vă informăm în mod cuprinzător despre terapia SANUM și remediile sale. Aceasta o face specialistul caruia va adresati.
Ceea ce ne preocupă aici are ca scop trezirea în voi a unei înțelegeri a ceea ce se întâmplă în corpul vostru, pentru a vă bucura în continuare de o bună sănătate și poftă de viață.

Despre relația noastră cu microorganismele

Poate, ca mulți alți oameni, credeți că microorganismele, aceste ființe vii microscopice pe care le intalnim peste tot in jurul nostru sub formă de viruși, bacterii și ciuperci, sunt fundamental dăunătoare.
Desigur, există microorganisme care joacă un rol malefic și fatidic în corpul nostru în geneza multor tipuri de boli.
Cu toate acestea, proprietățile lor dăunătoare se pot dezvolta la maxim numai dacă organismul nostru asigură „solul” în care pot înflori și activa.
Trebuie să li se asigure mediul înconjurător („milieu”) care le stârnește și le stimulează caracterul parazit.
Gândiți-vă, de exemplu, la creșterea semințelor pe câmp- acesta trebuie să dețină și propriul „mediu” pentru ca semințele să se dezvolte, precum microorganismele din corpul nostru.
Este important să fim conștienți că nu am putea trăi deloc fără existența permanenta a microorganismelor în organismul nostru, un număr colosal, de multe feluri și sub multe forme.
Chiar și sistemul imunitar al corpului nostru, atât de important și atât de sensibil, care în esență decide dacă suntem sanatosi sau bolnavi, este dependent- pentru sănătatea și forța sa- de o populație de microorganisme care coexistă armonios. Astfel, trăim cu o multitudine de microorganisme în corpul nostru, literalmente în simbioză cu noi, cu alte cuvinte, într-o comunitate vie, în cadrul căreia acestea desfasoara sarcini indispensabile pentru metabolismul nostru.

Microorganismele isi modifica forma pe parcursul unor etape

O altă descoperire semnificativă a cercetărilor efectuate în anii trecuți, este că tipurile de microorganisme prezente în corpul nostru încă de la naștere, sunt supuse modificărilor de forma în diverse faze/etape.
Aceste modificari depind de condițiile lor de viață din sânge și țesuturi.
În terminologia științifică, această pluralitate de forme este denumită pleomorfism și în acest sens schimbarea formei în sine, dependenta de mediul intern conform legilor naturii, este cunoscuta sub numele de ciclogenie.
Aceasta implică faptul că microorganismele în cauză sunt supuse unei ciclu de dezvoltare fazat, dintr-o particulă foarte mică, imobilă, de proteină (forma saprofita), la o formă fungică cu o structură complicată (forma patogena).
In această fază finală caracterul parazit al microorganismelor în cauză este pe deplin manifestat.
Din fericire, această dezvoltare ciclică este, de asemenea, capabilă să fie si inversata, de la forme patogene la cele saprofite, complet non-violente și netoxice, primind propriul tratament biologic.

Cele mai importante genuri de microorganisme cu această proprietate a pluralității formei (pleomorfism), pe care mulți oameni le adăpostesc în corpul lor într-o formă sau alta, sunt denumite tehnic, în limbajul științei medicale, sub numele de Mucor racemosus, Aspergillus niger și Candida albicans.
Aceste trei tipuri nu constituie în niciun caz totalitatea microorganismelor, pentru că numai în intestinul nostru există și alte genuri foarte utile.

Când suntem bolnavi, apar –conform mutabilitatii formelor, in sensul cresterii valentei, microorganisme de natură dăunătoare.
Cele trei tipuri menționate mai sus au o semnificație foarte importanta pentru procesele care au loc în fluidele corpului , tesuturi, mucoase, etc.
La mulți oameni Mucor apare împreună cu Aspergillus.
Această colaborare dăunătoare e adesea observata în boli deosebit de severe, după cum demonstrează rezultatele analizelor speciale de sânge- microscopie in camp intunecat, care merită să fie mai larg utilizata.

Totul depinde de echilibrul acido-bazic (EAB)

Mediul intern al corpului poate fi echilibrat biologic si astfel organismul este sanatos, sau poate fi distorsionat într-o asemenea măsură încât stimulează microorganismele prezente sa își schimbă forma, dezvoltându-se din simbionți în microbi dăunători.
Echilibrul acido-bazic din sucurile și țesuturile corpului joacă un rol semnificativ în aparitia uneia din aceste doua posibilitati, influentand procesele metabolice din organismele vii de pretutindeni.
Cum gradul de aciditate din interiorul unei baterii electrice determină eficiența acesteia, în același mod „gradul de aciditate” din corpul nostru determină, de asemenea, cât de sănătos este.
Organismul sanatos prezinta un potențial electric ridicat între nucleul celulei și membrana celulară, până la 70 de milivolți sau mai mult.
În corpul nostru, EAB este exprimat în așa-numitul nivel de pH, valoare care se obține din sânge și alte fluide corporale – fără a uita urina – în scopuri diagnostice și pentru verificarea stării de sănătate.
Nivelul pH-ului sângelui în circulație la un tânăr sănătos este în jur de 7.4 și, deoarece este peste 7.00, este ușor alcalin.
În general, chiar și la o persoană sănătoasă, există un anumit antagonism între acest nivel de pH din sânge și cel al țesuturilor.
Aceasta înseamnă că nivelul pH-ului țesutului sănătos este doar puțin sub nivelul neutru al lui 7.0.
La oamenii grav bolnavi, acest antagonism se exprimă într-o diferență mult mai mare între nivelurile de pH. Astfel, in caz de boală, sângele poate avea un nivel de pH de 7,8 (alcalin), în timp ce, în mod egal, tesutul bolnav poate atinge un nivel de pH mult sub 7,0 (acid).

Hiperaciditatea este un factor semnificativ în boală

Mediul acid oferă microorganismelor foarte structurate din corpul nostru condiții ideale pentru o dezvoltare intensivă către forma lor fungică, dăunătoare. De asemenea, aportul de sânge către cele mai fine capilare (microcirculație) este sever redus sau chiar blocat.
Aceasta înseamnă că, pentru toate celulele, nu numai că aportul vital de oxigen și substanțe nutritive este împiedicat, dar și eliminarea la fel de vitală a deșeurilor metabolice produse este de asemenea blocata.
Se poate spune că, în această stare, toate celulele se „acidifică încet” și astfel se îmbolnăvesc din ce în ce mai mult, cu excepția cazului în care ajutorul terapeutic este aplicat adecvat sub forma medicamentelor biologice și altor măsuri terapeutice.
In caz contrar, o povară suplimentară este pusă asupra organismului nostru sub forma deșeurilor metabolice provenite din aceste microorganisme dăunătoare. Într-o astfel de stare, corpul are o integritate imunitară deprimată în mod vizibil, devenind mai ușor susceptibil la atacul agentilor exogeni.
Aceasta se manifestă prin infecții frecvente, care poate fi uneori foarte grave.

Evitarea supraaciditatii pe termen lung a țesuturilor din corp

Aceasta este o măsură de precauție importantă împotriva multor boli.
În acest fel sistemul imunitar va fi mai puțin stresat.
In viața de zi cu zi, o măsură de precauție pozitivă include evitarea reacțiilor „acide”, total sau cât mai des posibil.
Integritatea noastră imună include o componentă neuro-emoțională, ceea ce înseamnă că puterea imunității noastre este influențata de modul în care gândim și simțim.
Tipul de dietă pe care îl consumăm este, de asemenea, considerat a fi o măsură de precauție semnificativă și un factor terapeutic în protejarea noastră împotriva bolilor care apar dintr-un mediu intern compromis.
O dietă integrală, naturală, bogată în alimente energizante, cu multe fructe și legume, alcalii, este bine adaptată acestui scop.
Același lucru este valabil și pentru aportul suficient de lichide fără „valori combustive”.
Cea mai bună băutură – care se poate consuma mult – este apa proaspătă, curată, de izvor.
Unele alimente, când sunt consumate pe termen lung, constituie un risc serios de deteriorare a sănătății noastre, poate pentru că sunt formatoare de acid, ca în cazul cafelei, de exemplu.Acestea ar trebui evitate sau cel puțin restricționate sever.
Un alt lucru indispensabil pentru a ne menține sănătosi sau chiar pentru a ne recâștiga sănătatea este efortul fizic regulat, durând cât mai mult posibil, prin muncă sau sport, fara jena ca transpiram.
Acesta stimulează activitatea cardiacă și respiratorie, care la rândul său favorizează o mai bună micro-circulație (circulația sângelui prin cele mai fine vase de sânge, capilare), activand alimentarea cu oxigen a țesuturilor, precum și eliminarea deșeurilor metabolice.
Exercițiul fizic extins are, de asemenea, o influență favorabilă asupra condițiilor necesare unei vieți microbiene echilibrate în interiorul corpurilor noastre. Se poate spune deci, ca bolile constituie adesea un „exit” de urgență pentru materialul „decăzut” și acizi.

Bolile nu sunt „ mana sortii”

Când ne referim în mod repetat și accentuat în acest articol la shiperaciditatea periculoasă, nu vă imaginați că aceasta este același lucru cu hiperaciditatea din stomac- de care suferă unele persoane.
Ceea ce vrem să spunem aici este legat de hiperaciditatea țesuturilor, care poate afecta întregul organism, dar care se poate acumula si local într-o zonă mică din corp sau intr-un organ, lucru care poate fi deosebit de problematic m.a în inimă și în creier.
Cu toate acestea, nu orice hrana acida are ca rezultat o astfel de hiperaciditate a țesuturilor și nici orice hrana dulce nu are o acțiune deacidificantă.
Adesea este invers.
Astfel, felurile de mâncare îndulcite cu zahăr, mai degrabă decât cele dulci natural, când sunt metabolizate, elimina în general acizi în organism, iar acestia pot provoca tulburări, în timp ce, dimpotrivă, fructele crude, cu gust acru, pot avea influență favorabilă in sensul alcalinizarii.
Oricine are intenția de a se vindeca cu adevărat de boli care decurg din cauzele menționate aici și nu se mulțumește cu suprimarea temporară a simptomelor, va fi constient ca adevarata vindecare, pe langa terapia medicamentoasa, trebuie să fie completata cu măsuri suplimentare – în primul rând schimbarea dietei.
Din acest motiv, boala nu este „mâna sorții”.
Mulți oameni, își deschid propria cale spre bolile cronice, pe de o parte prin neglijenta si nepăsare și, pe de altă parte, prin inerție.
Deci, este o iluzie periculoasă dacă, după câțiva ani, cand boala se instaleaza, acești oameni se așteaptă să fie cu adevărat vindecați pur și simplu luând „3 tab pe zi timp de cateva luni”.
Vindecarea nu trebuie confundata cu simpla suprimare a simptomelor, care este posibil să se producă destul de repede. O astfel de suprimare a simptomelor doar schimbă dezastruos focalizarea procesului bolii, și adesea chiar mai adânc în organism.

Posibilitățile unui tratament de succes

Un tratament care promovează vindecarea durabilă ar trebui să aibă un caracter regulator și biologic, care renunță la puternicul „anti” al luptei orbe și al distrugerii microorganismelor.
O componentă a unui astfel de tratament consta, de asemenea, in eliminarea tuturor factorilor locali perturbatori din organism, cunoscuti sub numele de „foci”. O alta parte esențială a acestui tratament este, de asemenea, refacerea echilibrului acido-bazic, eliminarea tuturor deseurilor metabolice din organism, curățarea si colonizarea intestinului, cunoscută și sub numele de „peluza bacteriană”, care este atât de importantă.
Posibilitatea descompunerii biologice a microorganismelor parazitare se bazează pe cercetarile prof. dr. G. Enderlein (1872-1968):
-microorganismele aflate in stadii diferite de dezvoltare sunt într-o relație activă in care formele inferioare, mai puțin evoluate, se pot uni cu formele parazite superioare printr-o uniune sexuată, copulativă -al cărei rezultat este reducerea acestora din urma la forme inofensive, primitive, care pot fi excretate natural.
Formele de creștere inferioare, care promovează vindecarea, sunt cunoscute sub numele de condrite și ele sunt o componentă valoroasa a preparatelor farmacologice create de Enderlein si dezvoltate ulterior de compania Sanum.
Această formă foarte blândă de tratament, denumită terapie izopatică, este completată de un tratament la fel de blând care utilizează preparate imunobiologice.
O varietate de afectiuni cronice pot fi tratate cu aceasta terapie, inclusiv bolile fungice (micoze) în diversele lor prezentări, bolile autoimune, cancerele, etc.
Dar chiar și așa, cea mai bună terapie de vindecare rămâne preventia, prin luarea de măsuri in sensul asumarii responsabilitatii legate de stilul de nutritie si de viata.

Ce ne spune starea noastră internă?

Cand nu ne simțim bine o anumită perioadă de timp, apare întrebarea: ce se întâmplă în corpul nostru, ce ne-a determinat să ne simțim în acest fel?
Dacă ne simțim rău de mult timp, atunci nu ar trebui să mai ezităm în încercarea de a depista cauza.
Etapele incipiente ale multor boli se reflectă în imaginile sângelui in microscopia in camp intunecat, ce reprezinta o oportunitate in clarificarea procesului bolii, care altfel ar deveni mult mai avansata.
Astfel, microscopia in camp întunecat este o buna metoda de alegere intrucat oferă , pe de o parte, un prognostic în furnizarea unui avertisment precoce asupra unei boli, iar pe de alta, un mod de verificare a progresului bolii pe masura administrarii terapiei biologice care include utilizarea remediilor SANUM .
Microscopia în câmp întunecat permite vizualizarea formelor mici de creștere ale microorganismelor care nu pot fi văzute altfel, chiar și atunci când se folosește o mărire microscopică destul de puternică.
Astfel prezența așa-numiților endobiți în sânge poate fi stabilita într-un stadiu incipient, înainte de a-și dezvolta pe deplin proprietăți parazite, dând naștere unei imagini corespunzătoare bolii fizice respective.
Această investigație este complet inofensiva și nu oferă doar informații clare despre mediul intern al pacientului și orice infestare microbiană a sângelui său, dar si despre măsura în care celulele sanguine sunt capabile să își îndeplinească funcțiile.
O investigație mai amplă a probei de sânge oferă, de asemenea, indicii importante cu privire la extinderea oricărui proces de boală degenerativă, incluzând chiar și o tendință canceroasă și, de asemenea, oferă informatii despre imunitatea organismului si starea celulelor.
Având în vedere aceste posibilități, microscopia în câmp întunecat nu poate fi înlocuită cu alta metodă cunoscută de investigare a sângelui, putand fi folosita atat pentru preventie cat si pentru monitorizarea starii de sanatate si eficacitatii tratamentului administrat.

Pacienții sa fie informati

Deoarece pacienții sunt liberi sa-si aleaga , nu numai un medic, ci și tipul de tratament, ar trebui să fie în interesul propriu să se bazeze pe practicienii care sunt experimentati in terapia biologica și holistica -despre care am mentionat aici- și care se întoarce la originile bolii, avand ca strategie inlaturarea cauzei si nu doar a efectului (simptomele).

SANUM-KEHLBECK GmbH & Co. KG

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *